Unul dintre evenimentele importante care au precedat iminenta unire a Principatelor române, Valahia si Moldova (realizata de Alexandru Ioan Cuza în 1859), a fost aceea a aparitiei unor institutii profesionale, printre care, cea mai importanta pentru stiintele medicale, a fost „Asociatia Medicilor din România". Cine are curiozitatea sa citeasca cele 18 pagini ale „Statutelor" acestei asociatii, publicat în anul 1857 la Imprimeria Nationala a lui Iosif Romanov et Comp. nu-si poate stapâni surprinderea fata de modul în care sistemul organizatoric propus de initiatorii proiectului acoperea întreaga problematica referitoare la statutul medicului, care ar putea fi valabile si azi. Cele 89 de articole ale „Statutelor", sunt ordonate în urmatoarele sectii: Scopul societatii; Compozitia societatii, Organizarea societatii; Administrarea societatii; Fondurile societatii; Cheltuielile societatii; Sedintele societatii, Comisiile temporare; Comisiile Permanente; Rapoartele; Sedintele anuale; Arhivele si colectiile; Publicatiile; Concursuri si premii.

Statutul publicat în 1857 a fost întarit prin Ofisul domnesc nr. 1727, în care se preciza scopul societatii, si anume acela „de a tine corpul medical în curentul progreselor stiintei, de a culege cazurile ce ating de dânsa si de a studia deosebitele probleme de medicina si de stiintele naturale, si de îmbunatatirea  serviciului medical public. Membrii corpului medical vor forma astfel legatura de cofraternitate care va înlesni chibzuirea asupra mijloacelor celor mai proprii la raspândirea beneficiilor medicinii în România".

„Statutele Societatii Medicale Stiintifice din România" cum este intitulat statutul, reprezinta si un document lingvistic interesant, întrucât el este tiparit pe doua coloane: în partea stânga, textul este prezentat într-o perfecta limba franceza, iar în dreapta, textul este tiparit într-o limba româneasca de tranzitia, în care nu numai cuvintele erau uneori aproximative, dar si textul includea deopotriva litere latine si litere din alfabetul chirilic.

Limba franceza a statului exprima limpede formatia medicala a celor trei mari initiatori, Nicolae Kretzulescu (1812-1900), Gheorghe Polizu (1819-1886) si Carol Davila (1828-1884). Primii doi au fost si membrii fondatori ai Academiei Române, ultimul fiind ales membru post-mortem al acestei institutii de consacrare stiintifica sau culturala din România.

Spiritul organizatoric al lui Nicolae Kretzulescu (care în timp a ocupat importante si numeroase demnitati, inclusiv cel de presedinte al Consiliului de ministrii), se întrevede si în tema tezei sale de doctorat sustinute la Paris în 1839: „Questionnes sur les diverses branches des sciences médicales; quelles sont les circomstances générales qui ont le plus d'action sur les appareils organiques".

Nu cunoastem înca întregul parcurs al acestei prime organizatii medicale dar sugeram ca ar trebui sa faca obiectul unei investigatii istoriografice mai profunde. Datele de care dispunem provin în cea mai mare parte din lucrarea profesorului Victor Gomoiu (1882-1960), publicata în 1923 la Bucuresti, în tipografia „Cultura", cu ocazia jubileului Facultatii de Medicina si intitulata „Din istoria medicinei si a învatamântului medical în România (înainte de 1870)".

Prima presedintie a societatii a fost asigurata de Nicolae Kretzulescu (1857-1860), urmata de cea a lui Carol Davila (1860-1863), si apoi de cea a lui Polizu (1863-1866). Evident, activitatea societatii a avut perioade mai faste si mai putin faste, cu unele întreruperi, dar a continuat sa functioneze, într-o forma sau alta, pâna în zilele noastre. De exemplu, în 1863, într-o sedinta tinuta la Spitalul Coltea (în amfiteatrul acestui prim spital din Tara Româneasca, fondat înca din 1704 în inima Bucurestiului, s-au tinut multa vreme reuniunile societatii stiintelor medicale) s-a înregistrat o efervescenta a activitatii stiintifice, reflectata în organizarea saptamânala a unor sesiuni stiintifice timp de câtiva nai. Ulterior, sedintele s-au organizat de doua ori pe luna, iar ulterior lunar.

În articolul 70 al statutului filialei Bucuresti a societatii, se hotarau urmatoarele obiective majore, pe care le iteram si noi în 2007, ca semn de respect pentru înaintasi si din convingerea ca traditia conteaza tot la fel de mult pentru medicina româneasca, pe cât de mult conteaza radacinile adânci pentru viata unui copac. Iata cum suna aceste obiective: „pe tot anul, societatea tine o sedinta publica, în ziua comemorativa a înfiintarii sale ..... aceste sedinte au scopul de a expune lucrarile societatii si a progresului artei medicale în România, de a citi biografiile membrilor încetati din viata, de a proclama numele autorilor de lucrari care au dobândit premiul, si de a anunta subiectele ori chestiunile de premiu puse în concurs pentru anul viitor........." .

O serie de evolutii ale diferitelor specialitati medicale a facut ca în anul 1897 sa ia fiinta „Societatea de chirurgie", iar în 1898 „Societatea medico-chirurgicala". Presedintia acestei asociatii a fost dominata de Prof. Thoma Ionescu, dar si de alte personalitati, ca Prof. C.D. Severeanu, Prof. Dimitrie Gerota, Prof. Amza Jianu, Prof. Iacob Iacobovici, Prof. N. Hortolomei, Prof. I. Fagaraseanu, Prof. Th. Burghele, Prof. D. Setlacec si altii. Dupa Societatea de Chirugie Au urmat apoi în ordine:

- Societatea pentru Profilaxia si Asistenta Tuberculosilor Saraci (1901)

- Societatea Româna de Oftalmologie (1919)

- Societatea de Obstetrica si Ginecologie din Bucuresti (1920)

- Societatea Româna de Urologie (1933)

- Societatea de Cardiologie a luat fiinta pe 13 august 1947, la Spitalul Coltea, având ca prim presedinte pe Prof. Daniel Danielopolu (1884-1955) si ulterior, Prof. I. Enescu sau Bazil Teodorescu. În 1944, aceasta societate a publicat revista "Revue Roumaine de Cardiologie", în care au aparut numeroase lucrari a unor autori din tara si din strainatate. Pe 28 ianuarie 1949, însa, printr-un anunt venit de la Ministerul Artelor si Informatiilor, revista a fost suprimata în maniera tipica acelor timpuri.

- Societatea Româna de Ginecologie si Obstetrica (1947), urmata apoi de multe altele.

Dupa turbulentele organizatorice inerente perioadei 1938-1948, reorganizarea asociatiei medicale s-a produs sub titulara de „Uniunea Societatilor de Stiinte Medicale (USSM)". Acad. Stefan Milcu (1903-1998) a functionat ca presedinte al acestei institutii între 1961-1967, perioada în care secretar general a fost Prof. V. Prodescu. Între 1968-1969, presedintia a fost asigurata de Prof. Nicolae Nestorescu (1901-1969), iar secretar general a fost N. Caloenescu. Alegerile care au urmat decesului profesorului Nestorescu au desemnat ca presedinte pe Acad. Valerian Popescu (n. 1912), care a functionat ca presedinte pâna în 1973. Între 1973-1990, presedintia a fost asigurata de Prof. Marin Voiculescu (1913-1991), iar secretar general Prof. Emanoil Popescu (n. 1925).

Dupa revolutia din decembrie 1989, sub coordonarea Prof. Radu Paun (1915-2005), reprezentantii principalelor societati stiintifice au hotarât reorganizarea uniunii, revenind la prima titulatura, cea de „Asociatie Medicala Româna". Presedintele ales Dr. Zorel Filipescu (1924-1996), a functionat în mandatul 1991-1996. Continuitatea cu structura anterioara a USSM a fost asigurata de Prof. Emanoil Popescu în calitate de secretar general. Dupa decesul Dr. Docent Zorel Filipescu, între 1997-2005, presedintia asociatiei a fost asigurata de Prof. Valeriu Popescu (n. 1924). Dupa alegerile din decembrie 2005, presedintia asociatiei a fost preluata de Prof. Dr. C. Ionescu-Tîrgoviste, secretar general Conf. Dr. Sorin Tiplica, care au reusit ca la Congresul aniversar (150 ani de existenta), Societatile Stiintifice medicale sa se reuneasca  din nou sub aceeasi cupola, marcând un moment important în existenta acestei institutii fundamentale pentru medicina româneasca.

Trebuie mentionat ca activitatea societatilor medicale în perioada 1948-1989, cu toate dificultatile modificarii sistemului social, a cunoscut o mare efervescenta. Sediul Uniunii din Str. Progresului 10 (astazi Ionel Perlea 10), era zilnic animat de multiple activitati legate, în special, de organizarea congreselor nationale ale diferitelor societati si de publicarea revistelor de profil. Progresiv, Uniunea a luat contact cu asociatiile similare din diferite tari, existând schimburi institutionalizate nu numai cu institutii similare din Europa, dar si cu tari din afara acesteia. Bogata arhiva a acestei Uniuni îsi asteapta înca cronicarul care sa o poata puna în valoare.

Datorita prestigiului câstigat de aceasta Uniune, o recomandare eliberata cu larghete de catre USSM, era recunoscuta ca valabila la Serviciul Pasapoarte, pentru eliberarea documentului necesar participarii la congresele organizate în tarile socialiste (trebuie mentionat ca la acea vreme, deplasarea în strainatate era precedata de parcurgerea unor etape care presupunea, pentru un cadru didactic, circa 15 aprobari din partea diferitelor „institutii"). Unele erau simple sau formale, altele însa destul de complicate, necesitând nu numai ~ 6 luni, dar si numeroase interventii la diferite foruri.

De mare utilitate a fost Biblioteca Uniunii, întretinuta prin „schimburi de reviste": The Lancet, New England Journal of Medicine, La Nuvelle Presse Medicale si altele erau obtinute contra unor reviste românesti modeste, dar care aveau în mod obligatoriu rezumate în engleza, franceza si rusa.

O lovitura mai puternica decât cea din 1948, a primit Asociatia Medicala Româna, (reînfiintata în 1990), în momentul înfiintarii în 1994 a Colegiului Medicilor. Înfiintarea acestei noi institutii prin decizie politica, care obliga medicul sa obtina prin intermediul ei „dreptul la practica medicala" contra unui impozit obligatoriu, a deplasat interesul medical din zona profesional stiintifica în cea administrativ-coercitiva, desi eficienta ei în limitarea practicii medicale ilicite de catre diferiti vânzatori de iluzii, este inexistenta.

În acest context, dupa 1990, societatile medicale mai importante si-au creat organisme proprii, cu personalitate juridica, revigorate prin aparitia în peisajul activitatii acestora, a firmelor farmaceutice. Acestea din urma au jucat un rol important în dezvoltarea noilor societati, dar au deplasat uneori interesul multor medici de la stiinta catre turism si divertisment. Reclamele de medicamente au sustinut viata din ce în ce mai subreda a revistelor de profil, sustinut mai mult de interesul unor edituri si tipografii, decât a medicului care ar trebui sa se instruiasca prin ele. Este probabil o etapa necesara, dar care trebuie sa pregateasca o etapa noua de promovare a progresului stiintific, care speram ca va putea fi stimulata prin actuala Asociatie Medicala Româna.

Anul acesta se împlineste un secol de la înfiintarea de catre prof. Paul Riegler (1869-1936) - unul din elevii marelui profesor Victor Babes (1854-1926), a Institutului Pasteur din Bucuresti, care face parte dintr-un lant de institute care cinstesc memoria marelui Pasteur.

Tot în 1908, apare la Paris, celebra lucrare a lui Paulescu (1869-1931), „L'hypophyse du cerveau", în care printre numeroasele contributii aduse acestei glande endocrine, Paulescu propune si o metoda de abordare chirurgicala transtemporala a ei, pe care Harvey Cushing (1869-1939) o considera ca „cea mai importanta contributie în acest domeniu". Continuitatea acestei contributii si exploatarea ei o va asigura tânarul Dimitrie Bagdasar, pe care Paulescu îl recomanda lui Cushing pentru un stagiu de pregatire în clinica sa de la Boston. De aici porneste adânca si solida radacina a neurochirurgiei românesti.

Tot în acest an se împlinesc 70 ani de la moartea lui Gheorghe Marinescu (1863-1938), parintele incontestabil al neurologiei românesti, autorul celebrei lucrari „La cellule nerveuse" , 2 volume, cu 162 desene, prefatata elogios de Ramon y Cahal, lucrare premiata de Academia de Medicina din Paris si punct de reper în istoriografia neurologiei mondiale. Precedat în timp de Victor Babes (nascut în 1854) si urmat de Nicolae Paulescu (nascut în 1869), Gheorghe Marinescu va face parte din triumviratul solid al medicinii românesti din secolul XIX.

Mai putin mediatizata a fost o figura mai aparte a medicinii românesti, care este cea a Prof. Grigore T. Popa (1892-1948) de la a carui moarte au trecut 60 ani. Dintre numeroasele lui contributii în domeniul anatomiei, embriologiei, endocrinologiei si biologiei în general, se detaseaza descrierea, împreuna cu australianca Unna Fielding a sistemului vascular port hipotalamo-hipofizar. Mare profesor si un profund gânditor, a publicat numeroase lucrari de filozofie medico-sociala, care a culminat cu trei conferinte sustinute la Academia Româna în 1944 intitulate „Reforma spiritului. Stiinta ca baza de primenire a omului" . Condamnând de o potriva totalitarismul nazist dar si comunist, în 1948 este suprimat din Academia Româna si vânat în Facultatea de Medicina pentru a fi arestat. N-a fost posibil, studentii facând cordon în jurul încaperii unde se retrasese, cordon peste care echipa de securitate trimisa nu a putut trece. Haituit, a murit catre sfârsitul aceluiasi an blestemat, 1948. Au trecut 60 ani de atunci si reforma spiritului propusa de el nu s-a produs înca. Este obligatia generatiei noastre sa dezgropam comoara de întelepciune adunata de Gr. T. Popa cu multa truda si durere. Figura lui va fi una dintre cele care va fi promovata în colectia „Maestrii ai medicinii românesti" pe care Asociatia Medicala Româna îsi propune a o realiza prin eforturile societatilor medicale de profil din România. Trebuie sa recunoastem ca avem multe de recuperat din trecutul medicinii românesti.